Castrarea pedofililor

29 11 2011

O noua controversa a izbucnit pe seama legii privind castrarea chimica a pedofililor. Dincolo de interventia aberanta a d-lui Spanu, cu accente discriminatorii la adresa homosexualilor (interventie care nu face decat sa abata atentia de la fondul problemei – dl. Spanu, ca multi alti parlamentari, are obiceiul de a vorbi inainte de a gandi), subiectul merita o atentie aparte. Principial vorbind, cred ca legea respectiva este oportuna. Actul de pedofilie produce traume psihice severe copiilor abuzati, nenorocindu-i pe toata viata, iar simpla pedeapsa cu cativa ani de inchisoare pentru o viata distrusa este ridicola. Pe de altă parte, pedofilii, ca structura a personalităţii, sunt psihopati. Psihopatul este individul incapabil de empatie, adica de capacitatea de a se pune „in pielea celorlalti” pentru a simti durerea pe care o provoaca victimei. Pe cale de consecinta, nu au nici sentimente de vinovatie sau de rusine. In plus, pedofilii sunt acei psihopati cu un comportament sexual anormal. Acesti oameni sunt bolnavi psihic si orice boala necesita un tratament (dincolo de pedeapsa cu inchisoarea care trebuie aplicata pentru ca, in cazul lor, desi nu simt durerea pe care o produc victimelor, stiu sa faca diferenta dintre bine si rau). Iata ca legea ar fi oportuna chiar si pentru ei. Castrarea chimica ii elibereaza de aceste porniri sexuale anormale si, cu toate ca raman psihopati, au posibilitatea sa se orienteze catre alte zone de interes, unde nu mai pot reprezenta neaparat un pericol, ba chiar pot avea o cariera de succes. Sunt nenumarate exemple de eunuci celebri, asa cum sunt numeroase exemple de psihopati de succes, adica de indivizi fara scrupule si fara rusine care au reusit sa acceada in pozitii foarte inalte, spre exemplu sau mai ales in politica (ar fi interesant sa observam cati asemenea insi fara scrupule si fara rusine populează prima scena a politicii dambovitene). Fireste, din punct de vedere formal, legea trebuie atent elaborata pentru a nu permite erorile, abuzurile sau chiar diverse forme de santaj la care i-ar putea duce mintea pe unii…


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: