Psihoze colective – „epidemia ciupiturilor de parbrize” din Seattle

16 07 2012

În ultima decadă a lunii martie din 1954, în ziarele din Seattle au început să apară tot mai multe informaţii despre avarierea parbrizelor de automobile din pricina unor ciupituri foarte fine şi a unor mici bule apărute în sticlă. Până atunci, nimeni nu re­marcase fenomenul şi viaţa decurgea în linişte. După ce au citit respectivele relatări din ziare, mai toţi posesorii de automobile din Seattle au descoperit că, într-adevăr, parbrizele le erau ciupite şi presărate ici-colo de bule minuscule. În următoarele trei săptă­mâni, s-a răspândit zvonul că respectivele stricăciuni erau pro­duse de nişte bande de vandali care terorizau oraşul tragând în maşini cu alice. Telefoanele circumscripţiilor de poliţie au început să sune continuu. Mii de cetăţeni raportau noi stricăciuni la parbrizele lor, iar alţii chemau poliţia pentru a-i prinde pe vandalii care tocmai dispăruseră „după colţul străzii”. Poliţia s-a dovedit depăşită de evenimente, mai ales că nu reuşise să prindă nici un bandit. Pe 15 aprilie, primarul din Seattle a declarat că stricăciunile raportate sunt mult prea numeroase pentru a mai încredinţa cazurile poliţiei şi a cerut guvernatorului statului Washington (a cărui capitală este Seattle), precum şi preşedintelui Statelor Unite, Dwight D. Eisenhower, să ia măsuri urgente. Cetăţenii panicaţi au început să-şi acopere parbrizele cu ziare sau cuverturi, ori să ţină automobilele numai în garaje. Nefiind depistată nici o bandă de vandali, a început să se răspândească zvonul că ciupiturile ar fi produse de un praf meteoric sau de căderile radioactive ce au urmat unor testări ale bombei cu hidrogen efectuate cu puţin timp în urmă. Alţii erau de părere că gemurile maşinilor rezonează la undele emise de un nou tip de laser testat de marina militară, sau chiar că bulele din sticlă sunt cauzate de musculiţele de nisip, care, nu se ştie cum, reuşeau să-şi depună ouăle în parbrize. Erau şi cetăţeni care spuneau pur şi simplu că ciupiturile sunt opera spiriduşilor. Autorităţile, şefi ai poliţiei, militari de rang înalt, politicieni cu notorietate recunoşteau existenţa fenomenului în cauză şi promiteau rezolvarea cazului cu maximă urgenţă. Oamenii de ştiinţă au început cercetări extensive, dar fără nici un rezuiltat clar.

Câteva săptămâni mai târziu, tot ziarele au fost cele care au arătat că tot ceea ce se întâmpla în Seattle nu era decât o isterie colectivă, provocată de faptul că, pentru prima dată, oamenii au fost determinaţi să se uite cu atenţie la parbrizele maşinilor (întotdeauna ciupite şi cu bule minuscule), în loc să privească prin ele, aşa cum fac de obicei. Epidemia ciupiturilor de parbrize din Seattle a dispărut la fel de brusc precum apăruse. Nu se ştie cine a avut năstruşnica idee de a provoca respectiva psihoză. Priobabil a fost vorba de un renghi jucat cititorilor de către un ziarist aflat în pană de subiecte. Procedeul de creare a psihozelor colective este însă real. El a fost şi este utilizat de artizanii manipulărilor în masă de multe ori cu consecinţe mult mai grave. Revoluţia română din 1989, soldată cu peste o mie de morţi şi circa 4000 de răniţi este doar un exemplu. Studiul aşa zisei „epidemii a ciupiturilor de parbrize din Seattle arată factorii cheie care favorizează şi întreţin o astfel de psihoză colectivă:

– ambiguitatea, lipsa de explicaţii clare, pentru un fenomen şocant, neobişnuit, fără precedent, care induce teama de necunoscut, de situaţii ce nu pot fi controlate, devenind astfel periculoase,

– propagarea de zvonuri alarmiste bazate pe argumente plauzibile dar evident false, care sporesc sentimentul de teamă

– tendinţa oamenilor de a accepta explicaţii facile pentru evenimente neobişnuite şi de a reinterpreta apoi realitatea prin „cheia” respectivelor explicaţii,

– intervenţia autorităţilor care certifică existenţa respectivului fenomen, conferindu-i astfel greutate şi gravitate, şi promit măsuri rapide de rezolvare a situaţiei, alimentând astfel panica prin autoritatea pe care o reprezintă

– contextul geopolitic tensionat – erau anii marcaţi de spaima declanşării unui război atomic între Uniunea Sovietică şi Statele Unite, după abia încheiatul război mondial marcat de episoadele Hiroşima şi Nagasaki

– şi nu în ultimul rând, mediatizarea excesivă, presa beneficiind de o credibilitate greu de contestat, mai ales că apela la persoane şi personalităţi cu autoritate pentru explicarea şi stoparea fenomenului.

Sumarizând, psihozele în masă se bazează tocmai pe faptul bine cunoscut de artizanii manipularilor că realitatea nu este ceea ce este, ci ceea ce suntem făcuţi să credem că este.


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: