– 42 KG

Cum am slabit 42 kg

Am slabit 42 de kilograme in cinci luni de zile. Nu creadeam ca e posibil, dar iata ca a fost. Cum am facut, veti citi in cele ce urmeaza.

De cate ori ma intalnesc cu persoane pe care nu le cunoscusem anterior, dar care ma stiau „de la televizor”, principala tema de discutie ajunge inevitabil la cura mea de slabire si la intrebarea „cum ai reusit?”. Altceva mai important pare sa nu existe pentru interlocutorii mei. Si poate ca au dreptate. Poate ca politica, si dezvaluirile, si scandalurile, si toata nebunia care ne inconjoara sunt subiecte colaterale fata de adevaratele preocupari ale multora dintre noi. La urma urmei, important este sa fim sanatosi, restul om vedea cum le ducem. Sau, ma rog, cum spunea cineva, „sa avem sanatate dar mai ales noroc, ca sanatosi erau si aia de pe Titanic”.

Pentru inceput, cateva cuvinte despre retinerea celor „cu greutate” de a discuta despre aceasta problema. Neglijarea problemelor cu greutatea excesiva este datorata si unui anume tip de mentalitate. Din nefericire, in Romania, a fi gras e mai mult subiect de batjocura, de rusine, de indiciu al unei presupuse lipse de vointa, decat o problema serioasa, de metabolism defectuos sau de afectiuni cu urmari dintre cele mai grave pentru organism. Exista studii, exista avertismente despre pericolul de boli cardiovasculare, diabet, arterioscleroza etc. pentru persoanele supraponderale, dar nu exista un sistem institutional functional, care sa vina in ajutorul celor cu astfel de probleme. Exista initiative, dar insuficiente fata de amploarea flagelului, ce a ajuns sa afecteze mai mult de un sfert din populatia tarii, de la copii pana la cei mai in varsta (cati dintre ei apuca varste inaintate…).

In lipsa acestor institutii, au aparut o multime de retete, antrenori, sfatuitori, unii dintre ei bine intentionati si bine informati, altii care doar se afla in treaba si mai strang ceva banuti de la clientii de care nu duc lipsa. Exista si o multime de companii puternice, cu remedii minune, din plante sau pe baza de antrenamente cu fel de fel de aparate nou inventate, cu creme sau retete speciale. Nu spun ca n-ar fi utile. Orice este mai bun decat resemnarea si drumul inexorabil catre o extinctie prematura. Numai ca despre multe dintre ele se spune ca vor avea succes doar daca respectivele antrenamente sunt insotite de un regim alimentar sever. De fapt, regimul si vointa conteaza, restul… mai mult un soi de placebo.

Insemnarile de fata nu sunt un manual, nici o carte de retete, dar cuprind toate informatiile care mi se par utile pentru cei ce doresc sa treaca printr-o asemenea experienta. De fapt, toate informatiile care mi-au fost mie utile. N-am stabilit o structura bine definita a expunerii, pentru ca nici lunile in care am tinut cura nu s-au ghidat neaparat dupa retete anume, ci au fost luni de incercari, de cautari, de esecuri si recuperari, dar cu finalitate pozitiva. Cred ca toate aceste informatii vor fi de folos celor care vor sa purceada la o astfel de experienta chinuitoare, dar necesara, vitala chiar. Mai bine zis celor care doresc sa slabeasca masiv: 30 sau 40 de kilograme. Poate chiar mai mult, desi, la cure in care se urmareste slabirea a peste 50 de kilograme intervin si probleme mult mai complicate. Intr-o anumita masura poate fi utila si celor preocupati de cure de intretinere sau de slabit cateva kilograme pe care le considera in exces, dar acestia pot gasi suficient de multe alte retete mai putin solicitante.

In primul rand, insa, cred ca aceasta confesiune poate fi un suport moral pentru cei aflati intr-o situatie similara celei prin care am trecut eu si care doresc sa scape de multele kilograme in exces, dar nu stiau cum sa incepa, cand sa inceapa si daca are rost tot chinul.

Cum am inceput

Probleme cu greutatea in exces am avut mai tot timpul, exceptand perioada adolescentei cand m-am inaltat si n-am pus prea multe kilograme in plus. In clasa a 12-a aveam 82 de kilograme, in ultimul an de facultate ajunsesem la 88. Cam mult pentru acele varste si pentru inaltimea de 1,78, dar nu ingrijorator. Dupa 35 de ani, cand activitatea mea devenise mult mai stresanta dar si mai mult sedentara, am inceput sa acumulez constant. In 1994 ajunsesem la 104 kilograme, dupa care am avut o bursa de un an de zile in Statele unite, la Stanford, California. Am stat in gazda la o familie de doctori, care aveau mare grija ca micul dejun si cina sa fie „sanatoase”. La pranz mancam in campus, o salata sau un hamburger. De fiecare data cand afla ca am mancat hamburger sau pizza, doctorul Creger era profund dezamagit si chiar ma certa, incercand sa ma convinga sa nu ma mai alimntez cu „gunoaie de la fast food”. „Daca vrei hamburger, iti fac eu maine”. Si facea. La gratar, asezonat cu rosii, ceapa si salata, foarte bun la gust, desi fara maioneza sau ketchup – adica fara ingredientele „mortale”. In acea perioada am facut si multa miscare, pentru ca toate drumurile prin campus sau in imprejurimi le faceam pe jos ori cu bicicleta. Din prima luna am slabit zece kilograme, dupa care m-am mentinut pe linie, fara sa fac eforturi deosebite si fara sa tin vreo dieta. Mancam doar ce mancau ei si mai scapam la cate un hamburger din cand in cand. Revenit in patrie am reluat munca si stresul, iar kilogramele au inceput iarasi sa se adune.

De-a lungul timpului, cand simteam ca ajung la o greutate deja insuportabila, mai incercam diverse cure. Impreuna cu regretatul Anton Uncu, am tinut doua saptamani celebra cura disociata. Chinuitor si cu dureri de cap, dar am reusit sa scap de sapte kile. Pe care le-am pus inapoi in urmatoarele saptamani. Apoi am incercat cu miscarea. Timp de o saptamana, in fiecare dimineata mergeam pe jos, mers rapid, cam o ora, o ora si 20 de minute – adica 5 – 7 kilometri. Fireste cu grija sa nu ma indop mai mult decat era necesar ca sa suplinesc peirderile, dar si fara sa tin vreo dieta speciala in paralel. Rezultatul: tot vreo 7 kile pierdute, dar in sapte zile. Dupa care iar ma ingrasam, iar mai incercam o saptamana de „miscare”, dar tot mai rar, pentru ca de fiecare data ma alegeam cu o amigdalita. Sa fi fost coincidenta, sau faptul ca inhalam infierbatat aerul poluat al Bucurestilor, nu pot spune. Am incercat sa abandonez traseele pe strada, in favoarea celor prin Herastrau, dar era prea departe si prea complicat, din lipsa de timp. Am incercat si diverse cure cu pastile de ceai verde, dar in afara insomniilor n-am reusit sa obtin mare lucru.

La 48 de ani implinisem 124 de kilograme. Deja nu ma mai puteam privi in oglinda. Respiram greu, incepusera sa ma doara genunchii si aveam o stare ingrozitoare de apatie. Parca nu mai asteptam nimic de la viata. Toata ziua la munca, de dimineata pana seara, inclusiv duminica – duminica era cea mai nenorocita zi pentru mine. Singura zi libera era sambata, cand dormeam dimineata pana la 11, dupa care mergeam la supermarket sa facem cumparaturi pentru saptamana urmatoare. Cat despre concedii, daca prindeam doua saptamanai pe an, era mare lucru.

Singurele momente de relaxare veneau in serile in care mergem la cate o carciumioara. Mancam cu pofta – pentru ca dimineata nu aveam timp, iar la pranz ma alimentam cu tot felul de mizerii de la firme de catering. Mai mergea si un sprit de vara, dupa care, intors acasa, umblam la frigider si ma culcam cu mancarea in gat, de trebuia sa iau unul sau, in ultima vreme, chiar doua Omez-uri, ca sa pot dormi. Si dormitul era chinuit, fara vise, sau mai rau, plin de cosmaruri, iar a doua zi eram din nou obosit, apatic, letargic.

Cand nu mergeam la carciuma, stateam la televizor si motaiam. Chiar ma gandeam ca fiul meu ma va tine minte cum nu reuseam sa tin ochii deschisi la un film de ora noua seara. Dupa care ramaneam pana noaptea tarziu intins pe canapea ca o balena lesinata. Nu mai suportam. Doream sa incep un regim de slabire neaparat, dar ma gandeam ca acesta ma va priva si de putina placerea pe care o mai aveam: rarele cine cu spritulet de la restaurant. Atunci la ce sa mai traiesti?

Printr-o anume conjunctura am plecat de la ziar si am devenit casnic. A fost o adevarata surpriza sa descopar Bucurestiul la lumina zilei. Desi cu foarte mult timp liber la dispozitie, ramasesem totusi „in priza”. Am inceput unele proiecte, mi-am mai luat o slujba, amanand de la o zi la alta marele debut al curei de slabire pe care o consideram iminenta. Asta pana in prag de vara, cand deja situatia devenise critica.

Si a venit ziua in care m-am decis: acum ori niciodata. Urma vara, o perioada de aclamie pe toate fronturile ce ma interesau. Aveam la dispozitie cateva luni sa ma ocup si de mine. Stiam ca daca nu o fac in acel moment, daca mai aman, va veni toamna, voi incepe alte proiecte, cu stres si cu celelalte obligatii, ceea ce ar fi amant sine die cura. Simteam ca intru nu doar intr-o alta criza existentiala, ci si intr-o criza de timp, iar apatia incepea sa fie de-a dreptul bolnavicioasa, cu accente de depresie, cu probleme de sanatate, nu grave, dar tot mai ingrijoratoare.

Primele zece zile

Intr-o dimineata de inceput de vara m-am internat la Otopeni, la „Ana Aslan”, pentru un consult medical amanuntit si cu ideea de a incepe cura sub stricta supraveghere medicala, cel putin doua saptamani. In final s-au dovedit a fi zece zile, dar suficiente pentru start. Au fost importante si pentru rearanjarea ambientului domestic. Adica pentru disparitia din frigider a tot felul de tentatii, pentru ca, deh, „bolnavul” reintors acasa cu retete si meniuri stricte trebuie ajutat sa urmeze „tratamentul”.

In primele zile de internare mi-am facut toate analizele, plus testul de glucoza, electrocardiograma, ecografie, examen oftalmologic etc. N-au iesit foarte proaste, dar nici bune. Colesterolul, trigliceridele si glicemia peste media superioara, la fel creatinina si acidul uric, testul de glucoza cu probleme, toate au impus o numita medicatie plus un regim alimentar drastic. Trebuia sa mai fac un rand de analize pentru ca erau unele semne de diabet, arterioscleroza si altele de care nici nu-mi mai aduc aminte. Pe langa medicatie (pentru diversele afectiuni de care se parea ca sufar, nu pentru slabire), mi s-au mai recomandat fizioterapie, ultrasunete, gimnastica medicala, masaj. Le-am urmat constiicios, ca si tratamentul, dar cel mai greu a fost cu regimul alimentar.

Am trecut la 1200 de calorii pe zi. Si la o restrictie dura: fara zahar, sare si grasimi. Desi nu pot spune ca inainte de internare mancam mult, portiile de 1200 de calorii pe zi mi se pareau incerdibil de sarace. Dimineata: o cescuta de lapte batut si doua felioare de branza desarata, la pranz o ciorba chioara de legume si o bucatica de piept de pui la gratar cu salata verde plus un mar, iar seara un patratel de budinca de ficat cu morcovi si inca un mar. Iar asta era regimul de tranzitie, pentru ca exista si cel de 800 de calorii pe zi!

Am tinut regimul si efectele n-au intarziat sa apara. Pe de-o parte, nemaiingurgitand sare si zahar, corpul nu mai retinea apa, asa ca in primele trei zile am slabit rapid doua kilograme, pe de alta parte au inceput ameteli crunte, uneori chiar cu dureri de cap. Dar n-am cedat tentatiei. De fapt nici n-aveam la ce sa cedez, pentru ca in frigider nu aveam decat mere. Imi mai faceam cantitati industriale de ceai, pe care il beam fara nici un fel de indulcitor.

Vecinele de alaturi ma vedeau slab, palid si chiar ma intrebau de ce nu suplinesc regimul cu ceva mancare de acasa, pentru ca nici ele nu-l suportau, drept pentru care aveau frigiderul plin cu pui, branza, fructe si alte delicatesuri. Pai la ce mai venisem in spital, la cura, daca imi umpleam frigiderul?! Chiar si cu merele, mancam doar doua-trei in plus fata de ce primeam la masa, desi doamna doctor imi spusese ca pot sa mananc cu sacul. Cert este ca dupa aceste zece zile chinuitoare am reusit sa slabesc 7 kilograme. Se vedea mai ales la fata, dar in rest, cam greu. Oricum, inceputul era facut.

Pana la minus 18 kilograme

Desi debutul era incurajator, aveam mari incertitudini asupra continuarii curei. Ma gandeam sa slabesc macar zece kilograme. Chiar daca in secret mi-as fi dorit mult mai mult, nu credeam ca voi fi in stare. La plecarea de la Otopeni, am intrebat doctorii ce regim va trebui sa urmez. Am primit raspunsul la care ma asteptam: fara sare, zahar si grasimi, fara sosuri, rantasuri sau prajeli, fara foietaje, fara dulciuri, fara alune, fara paste, fara paine, fara, fara, fara… Iar alcool, sub nici o forma! Eram realmente disperat. La ce sa mai traiesti, daca ti se interziceau si ultimele bucurii ale vietii? „Si-atunci ce sa fac?” – am intrebat. „Gasiti dumneavoastra ce. Miscare, aer curat” – mi s-a raspuns. Ma lamurisera! Chiar daca dadusem jos sapte kile, situatia nu era semnificativ imbunatatita. Dar, daca tot incepusem…

Intors acasa, am continuat regimul de la spital si am inceput sa caut pe internet retete, sfaturi, experiente ale altora. Intre timp, am redus regimul la vreo 800 de calorii pe zi. Daca tot aveam ameteli si o stare de slabiciune generalizata, macar sa vad ce urmeaza.

Pe internet am gasit tot felul de site-uri de profil, dar cele mai interesante mi s-au parut cele cu continutul de calorii al fiecarui aliment in parte. Cum branza avea prea multe, am taiat-o total de pe lista. Am incercat cu laptele degresat de 0,1 la suta grasime, dar era mult prea insipid. In cele din urma m-am stabilit la laptele batut semidegresat de 1,5 la suta grasime de care am devenit dependent. Am gasit si niste conserve de ton cu legume de 120 de calorii suta de grame, asa ca meniul zilnic din urmatoarele doua saptamani a fost cam acesta: dimineata o ceasca de lapte batut semidegresat, la pranz o conserva de ton sau de peste in sos tomat (nu in ulei), seara o bucatica de piept de pui la gratar cu salata verde, eventual si o rosioara. Apoi am citit undeva ca supa de rosii ar fi indicata, asa ca am trecut conserva de ton pentru seara, iar la pranz mancam o supa de rosii fara sare si cu putin piept de pui. In rest, mere, ceai sau coca fara zahar.

Plus cate o ora, o ora si jumatate de mers pe jos in fiecare dimineata, cu exceptia zilelelor de sambata si duminica. Imi stabilisem diverse trasee, dar pana la urma m-am fixat asupra unuia dintre ele, pentru ca aproape jumatate din drum il faceam prin parc. Erau circa 7 kilometri de mers rapid si la inceput a fost destul de dificil. Desi imi luasem pantofi de sport comozi, din prima zi am facut basici la picioare. Ma dezobisnuisem pana si sa mai merg pe jos! Abia dupa vreo doua saptamani am depasit faza de basici si am inceput sa merg cat de cat normal, chiar cu relaxare si cu placere.

Dar cel mai bun prieten a fost cantarul. E vital. Ma cantaream dimineata, la pranz si seara, si-n culcare si-n sculare, incercand sa vad ce efect aveau diversele alimente pe care le incercam. Mare lucru n-am aflat pentru ca oricum mancam extrem de putin, dar cantarul a fost (si este) nelipsit din program. Mi-am luat unul electronic, nu prea scump, dar eficient, care arata pana la suta de grame. Cele mecanice nu sunt prea sigure.

Ceea ce n-am reusit sa scot din meniu, a fost alcoolul. Nu ca n-as fi vrut, dar mai aveam intalniri pentru unele proiecte cu prieteni sau cunoscuti si, fiind vara, ieseam la discutii, la cate o terasa. Cand ma intrebau ce sa luam de baut si le spuneam ca nu mai beau alcool, parca se rupea filmul. Nu mai aveau chef de discutii, deveneau morocanosi, asa ca trebuia sa cedez: „bine torna-mi si mie un pahar”. O suta de grame de vin are circa 165 de calorii, cam cat o suta de grame de piept de pui la gratar, asa ca taiam puiul de seara din meniu. Din pacate, nici atunci, nici altcandva pe parcursul intregii cure, n-am reusit sa imping mai devreme masa de seara. Luam cina tot la ora opt sau noua, uneori chiar la zece, dar asta e. Nu le poti face chiar pe toate.

Dupa prima luna dadusem jos vreo 11 kilograme. Incepea sa se cunoasca. Trei gauri mai putin la curea si XXL lejer la tricouri dupa ce 3XL imi fusese cam stramt cu o luna in urma. Chiar si psihic, cura incepea sa aiba efecte. Un tonus ceva mai bun, somn odihnitor si suficient, 7 ore pe noapte. Cel mai imbucurator era faptul ca reincepusem sa am somn cu vise. Si nu mai apareau interminabilele cosmaruri! Chiar nu-mi mai aminteam de cand nu mai avusesem vise linistite, fara cosmaruri! Era explicabil. Nu mai ingreunam stomacul la culcare si, cum spunea cineva, dadusem jos mai bine de o caldare de apa care ma apasa zi si noapte.

Chiar daca starile de slabiciune si ametelile inca persistau, ceva mai rar ce-i drept, incepea sa merite. Desi, cand mergem prin dreptul vitrinelor, inca ma uitam nemultumit la cum aratam. Se vedea ca slabisem, dar departe de a fi suficient.

Ajunsesem la 113 kilograme, deci puteam sa vizez tinta de 110 – ar fi fost o realizare pe care nici  nu o sperasem. Si incepeam sa vad ca intr-adevar exista si alte satisfactii care pot suplini cu varf si indesat privatiunile severe la care ma supusesem. Satisfactii pe care nu mi le puteam imaginam oricat mi s-ar fi spus ca ele exista, atunci cand eram un apatic deprimat de 124 de kile. Starea psihica se schimbase, incepeam sa-mi recapat tonusul, puteam urca, desi cu ceva efort, pana la etajul opt pe scari.

Trecuse o luna si era timpul pentru un nou control medical. M-am dus la Institutul Cantacuzino si mi-am facut analizele. Colesterolul, trigliceridele si glicemia erau inca ridicate, dar scazusera spre limita superioara acceptabila. Doamna doctor Nicolau mi-a inspectat analizele, m-a laudat pentru rezultate si mi-a zis ca e timpul sa stabilim totusi o dieta cat mai clara, de 1200 de calorii pe zi. In continuare n-aveam voie sare, zahar si grasimi, dulciuri si foietaje, prajeli etc., dar aveam voie paine, cereale, ocazional chiar alcool. De fapt, as fi avut voie destule, daca aveam grija sa calculez permanent caloriile. In ceea ce priveste medicatia, mi-a recomandat ceva pentru colesterol, dar, analizele nemaifiind ingrijoratoare, am convenit sa continui cura fara nici un fel de medicament. Altfel nu puteam sti daca ameliorarile sunt efectul curei sau al medicatiei. Peste o luna urma sa vin din nou la control.

Intors acasa, am aplicat noile reguli, dar cu atentie sa nu depasesc 1000 de calorii, nu 1200. Erau nerabdator sa vad cat mai repede rezultatele. Mancam dimineata o ceasca de lapte batut cu o felie de paine graham, la pranz supa de rosii cu pui si o felie de paine, iar seara un gratar de pui, vita sau peste cu legume la gratar si cu salata de rosii cu ceapa. Mai completam cu cate un mar la nevoie.

Incepusem sa ies si la terasa, unde mergeu si doua – trei paharele de vin rosu. Terminasem cu spritul si chiar nu mai simteam nevoia. Trecusm pe vin cu apa plata.

Incercam sa imbunatatesc regimul cu diverse alimente, mereu atent la listele de calorii, gasibile pe nenumarate site-uri. Doamna doctor imi spusese ca n-are rost sa ma chinui cu tot felul de cure disociate sau pe grupe sanguine ori cine stie mai cum, care sunt nesigure, pot fi uneori chiar daunatoare si care nu mai au prea multi adepti nici prin Occident. Cura hipocalorica e sfanta. Corpul are nevoie si de proteine (din carne, lapte etc.) si de carbohidrati (din paine, orez etc) si de vitamine, asa ca o alimentatie echilibrata, dar in cantitati mici este cea mai indicata si sanatoasa. Important este ca organismul sa consume zilnic mai multe calorii decat primeste prin alimentatie. Cum, de regula, organismul consuma zilnic circa 2000 de calorii, cu cat aportul de calorii al alimentatiei e mai scazut, cu atat se slabeste mai mult. E drept, inca nu ma incumetam sa reintroduc branza in meniu, dar nu era nici o problema. Duminica dimineata mancam o omleta cu rosii iar cateodata, seara, mergeau vreo doi mici alturi de o frigaruie de pui cu legume la gratar si salata de varza alba sau de sfecla rosie.

Inca nu m-am lamurit daca e valabila teoria cu caloriile „negative”, dar inclin sa cred ca ar fi. Adica sunt alimente, precum merele, pentru care corpul consuma mai multe calorii ca sa le digere, decat aduc ele organismului. De aceea ti se spune sa mananci mere cu sacul. Dar nu dulci, ca aduc glucide prea multe.

Oricum, e clar pentru mine ca alimentele rafinate sau dublu rafinate sunt asimilate mult mai rapid, in timp ce pentru restul alimentelor organismul e nevoit sa consume calorii bune in procesul de digestie. De aceea e indicat consumul de miere in loc de zahar, de paine neagra in loc de paine alba etc. Valabil pentru oricine tine la silueta, nu doar pentru curele severe de slabire. In plus, este extrem de important modul de preparare. Cartofii prajiti, spre exemplu, au 400 de calorii la suta de grame, in timp ce cartofii fierti au 50 de calorii.

Dupa alte trei saptamani (o luna si trei saptamani in total) de regim si mers pe jos cate o ora si 25 de minute in fiecare dimineata, cinci zile pe saptamana, ajunsesem la minus 18 kilograme.

Venea vacanta de vara. Urma sa plecam doua saptamani in Tenerife si simteam nevoia unor analize pentru ca aveam inca ameteli, desi doctorul de familie m-a asigurat ca nu sunt necesare. Ma admira pentru vointa si mi-a spus ca e normal ca organismul sa se resimta dupa o cura atat de severa. N-avea rost sa-mi fac griji. Nimeni nu murise de pe urma unei cure de slabire – asa cum o tineam eu, evident.

Am plecat in Tenerife si am petrecut doua saptamani minunate de plaja, balaceala si plimbari. In ceea ce priveste regimul alimentar, mi-am impus unele restrictii, dar nu prea multe. Am zis ca n-are rost sa-mi stric vacanta. Voi da jos la intoarcere ce acumulam acolo. Dimineata mancam consistent: omleta cu doua – trei bucatele de carnacior prajit, apoi continuam cu cereale cu lapte, la pranz luam de pe plaja un sandvis sau un piept de pui, iar seara incepeam cu o supa rece, continuam cu fructe de mare sau peste, apoi cu gratar de vita si incheiam cu fructe. Inainte de culcare mai beam un cocktail sau un pahar de vin cu prietenii la vreun bar sau la una din nenumaratele terase.

N-am facut foamea, nu am mai avut ameteli, dar nici nu pot sa spun ca m-am imbuibat. Oricum am mancat mult mai consistent decat acasa. Si totusi, desi ajunsesem la 106 kilograme, desi trecusem, la blugi, de la marimea 44, la marimea 38 (cu eforturi, ce-i drept, dar reuseam in cele din urma sa-i trag pe mine) si ma simteam mult mai bine, incredibil fata de cum ma simtisem cu o luna si jumatate inainte, inca eram un grasan in ochii celor din jur. „Revelatia” am avut-o pe plaja. Stateam de vorba cu un tanar spaniol care vindea bilete la un miniparc acvatic si care era interesat sa viziteze Romania pentru ca avea probleme cu dantura si auzise ca aici sunt stomatologi buni, iar preturile la lucrari dentare sunt mult mai mici decat la ei. Intre doua vorbe, m-a masurat cu privirea si m-a intrebat pe un ton de admiratie cautata: „Dar trebuie sa aveti peste o suta de kile, nu?” I-am confirmat realizand cu dezamagire ca, in ciuda eforturilor mele de a da jos aproape doua galeti de apa, ramaneam vizibil un grasan pentru cei din jur.

La intoarcere am avut neasteptata si placuta surpriza de a constata ca aveam aceeasi greutate de la plecare. Nici un kilogram in plus, nici in minus.

Pana la minus 32 de kilograme

Am continuat regimul anterior vacantei. Dupa doua saptamani, la minus 21 de kilograme, m-am dus din nou la analize. Au iesit toate in limitele normale, cu exceptia creatininei si a acidului uric, care se incapatanau sa stea erau peste limita superioara. „Se intampla la mancatorii de carne”, mi s-a spus pe un ton linistitor. Oricum, eram bucuros ca revenisera la normal si glicemia, si colesterolul, si trigliceridele, fara medicatie. In plus, nu mai aveam dureri la genunchi sau la articulatii, decat foarte rar. Chiar si la examenul oftalmologic am iesit bine. Purtam ocazional (cand conduceam masina sau cand ma uitam la televizor) ochelari de – 1,25 dioptrii si acum ajunsesem la – 0,5. Mi-am facut o alta pereche, dar nu mai stiu pe unde este, pentru ca n-am mai simtit nevoia. De fapt, cu ochelarii a fost o alta poveste. Am observat ca nu prea mai vad bine la distanta dupa o perioada epuizanta, cand am fost nevoit sa scriu cinci scenarii pentru un serial de film de televiziune intr-o luna si jumatate. Medicul oftalmolog mi-a spus atunci ca, probabil, de la stres mi se trage, altfel nu prea se intampla asa ceva unor persoane de 39 de ani. La varsta respectiva incepi sa ai probleme cu cititul, nu cu vazul la distanta. Oricum, ca a fost de la stres sau din alte cauze, cert este ca am scapat si de ochelari. Am scapat si de o forma usoara de psoriazis, care ma enerva de cativa ani. Probabil cauzata tot de stres. Nu fusese un chin, dar imi aparusera cateva mici pete pe picioare, unele dispareau dupa cateva saptamani de dat cu crema, dar apareau imediat altele. Acum, in sfarsit, scapasem si de asta.

Cel mai mult, insa, ma incanta starea psihica. Un cu totul alt tonus, un optimism nebanuit, desi nu pot spune ca pe plan profesional se ivisera cine stie ce oportunitati – ba dimpotriva. Totusi era cu totul alta viata. In plus, incepusem sa ma obisnuiesc tot mai mult cu noul regim alimentar. Daca inainte gratarul de vaca nu se compara cu suculenta unei cefe de porc sau cu scaricica, iar peşte nu mancam decat nevoit, in vreo vizita, acum gratarelul de vita si legumele – dovelecel, ciupercute, ardei si vinete feliate la gratar – devenisera vitale. Iar pastravul sau dorada umplute cu legume si coapte in folie de aluminiu – o minune. In timp ce cartofii prajiti, pe care altadata i-as fi mancat si in culcare si in sculare, mi se pareau acum fara gust. Am inceput sa mai adaug suc de portocale fara zahar, eventual cu un deget de campari la culcare, am descoperit si un vin rose excelent pe care il degustam cateodata, seara, cu prietenii la o terasa, mergea si o felie de focacia. Daca exageram in cate o seara, cantarul ma tragea de maneca imediat. O zi sau doua de revenire la privatiuni ma aduceau pe linia descendenta a greutatii, e adevarat acum sensibil mai lenta decat la inceput.

Dupa trei luni si jumatate de la inceputul curei (patru luni daca pun in calcul si vacanta din Tenerife) ajunsesem la – 32 de kilograme. Adica mai bine de trei galeti de apa date jos. Disparusera de mult si ultimele dureri de genunchi, iar vechea mea garderoba era inutilizabila. Mi-am luat cateva tricouri si cateva camasi XL, alte curele, blugii marimea 38 erau bufanti si chiar cei marimea 36 devenisera putin largi. Incercasem cu eforturi o pereche 34, erau cam stramti, m-am gandit sa nu-i mai cumpar (poate ca efect al vechilor dezamagiri, din vremea cand tot mai putine haine ma incapeau si incepusem sa urasc probatul), dar i-am luat in cele din urma. Redescoperisem ca e o placere sa mergi prin magazine. Cu luni de zile inainte era un chin sa-mi caut haine. Foarte rar gaseam costume ori sacouri marimea 60, sau blugi 44, ca sa nu mai vorbesc de camasile si tricourile 3XL. Vanzatorii dadeau din umeri cu regret, dar eu simteam ca nu e vina lor, ci vina mea ca ajunsesm la proportii deja dincolo de limita suportabilului.

Un episod extraordinar mi-a ramas in minte. Incercam sa probez un sacou care imi venea bine la umeri, dar era prea scurt. Vanzatorul s-a apropiat amabil, s-a uitat la eticheta si mi-a explicat: e pentru barbatii scunzi si corpolenti: „va aduc imediat unul de aceeasi marime pentru persoanele normale”. Pentru persoanele normale! Eram, in sfarsit, o persoana normala!

Am gasit, in acele zile, pe internet si un sistem de calcul cu raportul dintre inaltime, varsta, sex si masa corporala si am descoperit ca deja nu mai eram obez (inainte de cura ma aflam chiar la limita de unde incepe obezitatea severa), ci doar o persoana supraponderala.

Era vremea pentru un nou control medical. Mi-am facut analizele si de data asta au iesit toate in limitele normale. Doamna doctor m-a felicitat. Mai rar un asemenea pacient. Ajunsesem de la 124 de kile la 92!

„Gata, opreste-te! Arati foarte bine. Sa stii ca ma faci sa-ncep si eu cura de slabire. Ai grija acum cu mentinerea. E foarte periculos sa renunti brusc la regim. Corpul a simtit ca e o perioada de restriste si asimileaza rapid tot ce prinde. Mult mai rapid ca inainte.”

„Dar nu ziceai, cand am venit prima data, ca la inaltimea si varsta mea ar trebui sa am vreo 80 – 82 de kilograme?”

„Lasa, draga, am zis si eu sa te incurajez. Nici nu-mi inchipuiam ca ai atata ambitie. Acum gata, opreste-te, nici asa brusc nu-i bine. Daca vrei sa mai dai jos, continua cu regimul. Adauga cate ceva, dar atentie la calorii. Cate un kilogram pe luna minus e suficient. Nu mai mult.”

Prietenii au inceput si ei sa ma sfatuiasca sa ma opresc. Cu unii nu ma mai vazusem de luni de zile si aveau un şoc cand ne intalneam la vreo masa. Ma cercetau cu privirea pana cand ma simteam de-a dreptul stanjenit. Alex, mai direct, mi-a spus: „Ma, nu te supara, dar nu pot sa ma obisnuiesc cu tine. Imi pari o persoana agreabila, am senzatia ca te stiu bine de undeva, dar inca nu-mi vine sa cred ca tu esti Bogdan.”

Ca sa nu mai spun ca intalneam diversi cunoscuti pe strada, ii salutam, imi raspundeau in doi peri si treceau mai departe, dupa care se opreau brusc si se intorceau nedumeriti: „Bogdan?! Scuza-ma, nu te-am recunoscut.”

Altii incercau sa evite cu delicatete situatia si abia dupa lungi tatonari indrazneau sa avanseze cateva cuvinte linistitoare: „Sper sa nu fie vreun necaz cu sanatatea…”

Nu, nu era un necaz. Dimpotriva.

Fireste evitam cat puteam subiectul curei de slabire, ca sa nu ajung un pisalog pe care toata lumea il ocoleste. Mai sunt semeni ai mei care au trecut cu succes prin astfel de experiente si incerca sa faca pe toata lumea sa le urmeze exemplul pana devin antipatici. Mai ales cand le vorbesc unora care deja au kilograme bune in plus. Invariabil insa, ajungeam la discutiile despre slabit, pentru care aveam discursul pregatit. Sfaturi cat mai concise ca sa putem trece rapid la alte teme de discutie.

Pana la minus 42 de kilograme

Nu m-am oprit la 92 de kilograme. Am mai continuat aproape 2 luni, ce-i drept relaxand pe cat posibil restrictiile alimentare, pana am ajuns la 82 de kilograme. Sa ramana si o marja de cateva kilograme in cazul in care, dupa perioada de regim – mai ales ca veneau sarbatorile de iarna – voi mai pune ceva. Desi am slabit mai lent ca la inceput, a fost mult mai usor. Ma obisnuisem deja cu regimul alimentar, ametelile erau destul de rare, a venit si vremea ploioasa de toamna si n-am mai facut plimbarile pe jos. Aveam insa 82 de kilograme, ca pe vremea liceului si ma simteam un cu totul alt om. Ca dupa reparatii capitale. Tonus optimist, energie, analize bune, seri frumoase la carciumioare, parca am luat viata de la capat. Nici nu-mi inchipuiam ca va fi asa, ca dintr-un obez apatic de aproape 50 de ani, fara nici o dorinta de la viata, cu un plictis incurabil, voi reusi s-o iau de la capat, sa redescopar nenumaratele mici placeri ale vietii. Este foarte adevarat ca, daca as fi ramas la serviciu, la „foc continuu”, poate n-as fi reusit asa ceva. E practic imposibil sa muncesti de dimineata pana seara in stres si sa mai si lesini de foame. Dar, la un anumit moment in viata, trebuie sa iei o decizie. La mine a fost sa fie conjunctura si a mers mai usor. La altii a fost o decizie inteleapta. Oricum ar fi, merita.

Cat priveste genul de cura, o prefer pe cea severa. Nu cred ca poti slabi 40 de kilograme cu un regim de dat jos un kilogram pe luna. Ori, ori. Ca si lasatul de fumat. Nu prea merge cu redusul numarului de tigari. Ori te lasi si te obisnuiestui cu noua conditie, ori nu. Asa si aici. Ori te lasi de sare, zahar si grasimi, de sosuri, prăjeli, prajituri si alte cele, ori nu. Cel putin pana trece greul. Acum am inceput sa mai adaug si sare, si zahar, mai merge si un pic de branza, sau o lingura de salata de boeuf. Dar cate putin din toate. Si cu mare grija la calorii. Din pacate, suntem inca departe de a gasi in magazine, la toate alimentele, tabelul cu calorii, proteine, lipide, glucide, carbohidrati etc. (Atentie, vorbim de calorii, ca e mai usor, dar pe ambalaje – unde apar – apar kilocalorii la suta de grame. Ignorati „k”-ul, altfel nu mai intelegeti nimic).

Am ajuns la marimea 32 la blugi, 52 la costum (pantalonii sunt cam largi, dar haina 50 mi-ar fi cam stramta la umeri), iar la camasi am ajuns la masura L. Chiar daca mai pun ceva kilograme, e loc.

Au trecut si sarbatorile de iarna, unde am mancat si am baut la cot cu ceilalti, au trecut si alte petreceri si vad ca nu s-a pus nimic. Inca folosesc cantarul si am grija, daca e vreun surplus, sa insapresc regimul cateva zile pana dispare. N-am mai facut analize. Nu mai simt nevoia.

O problema care a mai aparut dupa ce am incetat regimul a fost cea cu pielea. Desi mi se spunea ca am intinerit cu douazeci de ani, mie mi se parea ca arat mult imbatranit. Nu mai aveam pielea intinsa si lucioasa, ci zabarcita. La gat, mai ales, arata jalnic. Cu timpul, insa, a inceput sa se reaseze. Mereu imi aduc aminte de un vechi banc cu unul care a slabit vreo 80 de kile si pe care toata lumea il admira, neintelegand totusi de ce el pare nemultumit. „Dar te simti incomparabil mai bine, nu-i asa?” ” Da, asa e. Numai ca atunci cand imi trag pielea de pe spate sa n-aiba cute, imi ajunge anusul la ceafa.” Ma rog, e o gluma, dar intr-adevar, apar probleme mari cu excesul de piele la cei ce slabesc sever. Iar operatiile sunt extrem de dureroase. In ce ma priveste, cred ca am inceput cura la timp. Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca as fi continuat sa ma ingras. Nu-i vorba neaparat de excesul de piele, ci de toate complicatiile care ar fi aparut. Cu inima, cu diabetul, cu toate celelate. Si cand incepe sa se strice cate ceva, atunci, mai ales la greutati considerabile, e greu sa mai opresti declinul. Ma rog, probleme mari de sanatate apar si la cei superaratosi, dar de ce sa risti cand poti sa eviti problemele cu un efort de vointa?

Am simtit nevoia sa impartasesc aceasta experienta proprie pentru ca, intr-o asemenea cura de slabire, suportul moral este decisiv. Toate cartile cu diete sunt impersonale. Majoritatea antrenorilor sau sfatuitorilor stiu ce trebuie facut, unii chiar foarte bine, dar n-au trecut niciodata printr-o astfel de experienta pentru a o impartasi celor pe care ii indruma. De multe ori esti tentat sa renunti, pentru ca frustrarile ti se par inacceptabile si nici nu stii ce rost ar putea avea. Ei bine, privatiunile au rost si cred ca am reusit sa spun de ce. Sacrifici cateva luni dintr-o viata care nu-ti mai ofera nici un fel de satisfactii, ci doar necazuri si castigi o alta viata la care nici macar nu visai. Merita, credeti-ma!

Succes!

Post scriptum la un an si jumatate

Am scris randurile de mai sus acum un an si jumatate. Ce s-a schimbat intre timp?  Tin in continuare cura de slabire, de fapt m-am obisnuit cu ea, dar mananc copios la petreceri sau la restaurant. Daca pun un kilogram sau mai mult (de regula se intampla dupa Craciun, Revelion sau dupa week-end-uri mai „aglomerate”), imi trebuie cateva zile de „foame” sa-mi revin. Totusi evit mancarurile grase, prajelile, dulciurile cu creme abundente, alunele etc., nu pentru ca m-as forta, dar pur si simplu mi s-a schimbat gustul. Daca ceafa de porc e grasa, nu pot s-o mananc. Nu pot sa mananc nici dulciurile cu prea multa crema, am senzatia ca sunt prea unsuroase. Am mai pus ceva kilograme, dar nu mult – am 88 acum. In oras, m-am invatat sa merg pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Cu masina proprietate personala merg doar daca e un drum mai complicat sau daca sunt in criza de timp. Chestiunea cu pielea a durat mult mai mult. Am ajuns la o infatisare umana abia dupa circa un an si jumatate de la terminarea curei. Cel mai mult ma bucura ca si altii s-au pus la ambitie si mi-au urmat exemplul. Un cunoscut de la scara vecina a slabit 28 de kilograme, chiar si portarul de alaturi a slabit 20, un prieten apropiat s-a gandit cat s-a gandit si s-a pus si el la ambitie. A ajuns deocamdata la minus 16. Deci, se poate!

Atentie, inca o data: daca reveniti la vechile obiceiuri dupa o cura severa, va veti ingrasa mult mai mult, mai repede si cu riscuri mult mai mari.

Pentru cei ce vor sa purceada la aceasta cura hipocalorica, succes! Sanatatea e mai buna decat toate…

26 responses

19 10 2011
corina

ce sa spun????? admiratie,stima etc!!!!!felicitari .o persoana ca dumneavoastra e un adevarat exemplu.eu personal am de pierdut decat 10 maxim 15 kg dar nu stiu de ce mi se pare atat de imposibil????!!!!?????.felicitari inca o data!!!!

9 05 2012
aura

multe felicitari! sper sa reusim si noi!

9 05 2012
ficeac

succes!

5 07 2012
lis

BRAVO!!!
eu abia acum am citit experienta ta si ma bucur sa vad invingatori ai kg in plus…
Am ajuns cu kg in plus ca urmare a 5 ani de tratamente hormonale,(mai exact cu 37 kg in plus!!! )….insfarsit m-am suparat atat de tare pe tot incat de 5 luni am dat jos 18 kg si doar de o luna mananc sub 1000 calorii pe zi…ma simt bine si nu e super greu…sper sa dau si restul jos…oricum mi-a placut mult articolul. Multa sanatate si pe viitor tie si fam.tale!

6 07 2012
ficeac

Multumesc la fel. Ma bucur ca te-ai „suparat” si ca totul merge foarte bine. Adevarul este ca la categoria „supergrea” cum am fost noi, vointa conteaza: ori slabesti masiv si revii la viata normala, ori gasesti justificari si te complaci intr-o viata chinuitoare. Nu este super greu pentru că, după o luna sau două, ti se schimba gusturile alimentare si totul este mult mai simplu, ceea ce nu se intampla dupa curele de o saptamana sau doua. Ca sa nu mai spun de cei care, dupa o cura scurta de slabire, fac un chef „de final” la care pun mai mult decat au slabit intr-o saptamana. Foarte important este sa te mentii, altfel apare efectul de yo-yo si tot efortul a fost in zadar. In ceea ce ma priveste, cantarul a ramas prietenul meu constant. Cand merg in concediu, la o nunta sau la o petrecere, mananc fara nici o restrictie. Apoi, in functie de cat am pus, urmeaza doua sau trei zile de foame pana revin la greutatea de dinanainte. Nu stiu daca asemenea fluctuatii sunt chiar sanatoase, dar, cel putin la mine, functioneaza. Succes si pentru pierderea celorlalte 19 kilograme. Cu siguranta viata va fi mult mai sanatoasa si mai frumoasa dupa ce le vei da jos!

6 07 2012
lis

buna,
vreau sa te intreb in cat timp s-a retras pielea la tine? Scuze ca te tutuiesc,dar suntem colegi de „suferinta” si sper ca nu te ofenseaza chestia asta…Eu am fost maseur si imi masez aproape zilnic pielea dar tot ma tem ca o sa atarne rau…m-ar linisti sa stiu ca in timp se retrage…🙂
…luna asta am citit mult cam tot ce am gasit despre slabire…dar despre piele nu se spune prea multe si la chirurg nu vreau sa apelez…Multumesc anticipat!

28 07 2012
lilieceanu maria

domnule Bogdan, imi sunteti foarte drag, ma bucur sa citesc articolul dvs., astazi l-am descoperit , il voi citi in fiecare zi, este pentru mine un indemn sever care-mi place . Sunt obeza, ma straduiesc sa ajung la o grutate sanatoasa. Cat priveste pielea … la 65 ani n-ar mai fi chiar o problema, dar poate ca bunul Dumnezeu are grija si de aceasta. Doresc sa merg si eu la Bucuresti la Ana Aslan, nu stiu cum sa procedez, acolo sunt specialisti minunati in bolile metabolice. Multumesc mult pentru articol si pentru indemnuri, Dumnezeu sa va binecuvinteze in continuare cu vointa, sanatate , succes profesional si minunatele binecuvantari din cartea
Deuteronom cap.33, versetele 12-17( vezi BIBLIA)
LILI din Craiova

29 07 2012
ficeac

Multumesc, succes si sanatate

17 09 2012
Bogdan

wow! vreau si eu …🙂 Prost este ca la mine in casa, cat si restul familiei nu imi ofera suportul necesar. Se gateste in nestire si numai nesanatos. Am inceput sa evit la maxim chiar si prezenta lor. Biciclesc cand am timp (chiar de 2 ori pe zi daca nu ploua) si caut sa mananc cat mai crud si hipocaloric. Sper sa reusesc sa ajung cat pot de repede si eu la 82 kg. Am avut 116 kg, acum am 106 kg. E un super chin sa fii gras….mai ales cand mananci de stres!

9 10 2012
FELICIA

FELICITARI PENTRU REZULTATE….. SUPER AMBITIE…..SANATATE

29 11 2012
lucia

Domnule, nici nu va imaginati cata nevoie aveam sa citesc asa ceva, ma ajuta foarte mult. Va multumesc si Dumnezeu sa va ocroteasca!

21 12 2012
liv

Bună la toţi! Am reuşit până acum să scap de 30 kg…(mai am 7 sau chiar 10) aşa cum se spunea mai sus,voinţa contează!!! …trebuie să fii hotărât să duci o luptă pe termen lung…în privinţa pielii,duşurile cu cafea fac minuni,dar şi consumul mare de apă!
Succes tuturor şi încă odată mulţumesc de motivare!

24 12 2012
ficeac

Felicitari!!!

29 01 2013
elena

pentru refacerea colagenului ,disparitia pielii cazute, folositi SILICIU ORGANIC(de la HERBAGETICA -cam 35 ron) cu vitamina C Intareste pielea , dispar ridurile,intareste parul, unghiile,elasticizeaza vasele de sange,reface in caz de accident vascular tesutul, dupa operatii ,arsuri se reface tesutul mai bine, reface cartilajele de la incheieturi, si fixseaz[ calciul in oase.

16 02 2013
Laura

Doamne ce m-a motivat postul asta! Pana la urma nu-i dracul atat de negru daca mananci mai putin de 1000 de calorii, nu mori. Cred ca ne lovim mereu de ‘zidul’ asta (sau vrem sa ne lovim) ca daca mancam putin o sa ne dezmembram. De fapt nu vrem sa facem un efort mai mare. Salvez textul asta si-l citesc zilnic. Am in fata de dus o lupta cu multe kilograme in plus,

13 04 2013
Ioana

Buna seara,
Va felicit pentru ceeace ati reusit sa faceti pentru sanatatea dumneavoastra.
As dori sa va intreb daca regimul de 1200 calorii timp de 10 zile a constat in acel iaurt dimineata,pui cu salata ,mar la prinz si ficateii seara sau ati putut minca si altceva in acele 1200 de calorii?
Cu multumiri ,Ileana

13 04 2013
ficeac

Nu neapărat. Organismul are nevoie de alimentatie diversificata: si proteine, si glucide, si lipide, si fibre si vitamine. Fireste, fără prăjeli, rântasuri sau alte operaţiuni culinare care nu fac decat sa modifice (mult in plus) aportul caloric natural al alimentelor (spre exemplu, 100 de grame de cartofi fierţi au 50 de calorii, iar 100 de grame de cartofi prăjiţi au 400 de calorii). De asemenea, fără alimente provenite din procese cu rafinare repetată (nu zahar alb, ci zahar brun sau miere, nu paine alba ci paine neagra etc.). Fără prea multă sare sau zahăr (pt. că reţin apa). Pe internet se găsesc o multime de tabele care va arata aportul de calorii la suta de grame al diferitelor alimente. In concluzie, puteti manca orice cu conditia ca aportul caloric al tuturor aliementelor consumate intr-o zi sa nu depăseasca 1200 de calorii. Cel putin asa am facut eu. Ma rog, n-am mancat chiar orice, ci cat mai multe alimente cu continut redus de calorii, dar care sa umple, cat de cat, stomacul – eu, in primele zile, am tinut regimul de 800 de calorii, nu de 1200. Puteti manca mere cu sacul (sa nu fie din cele dulci) – se pare ca organismul consuma mai multe calorii cu digerarea lor decat aportul lor caloric. Este, totuşi un regim drastic pe care nu prea puteti sa-l aplicati daca mergeti la serviciu sau aveti alte activitati solicitante, pentru ca va cam ia cu ameteli. Daca mai renuntati si la sare, in primele 2-3 zile rezultatele sunt incurajatoare (se elimina apa) apoi merge mai greu, dar merge.

13 04 2013
Ioana

Buna seara,
Va mai rog ceva.
Puteti sa ne dati reteta de la budinca de ficat de la masa de seara? Va voi tine la curent cu rezultatele mele de slabire… Cred ca e ceva grozav sa te mentii ..si dupa doi ani.Felicitari din nou si pentru slabire si pentru partea profesionala care este intradevar speciala .

13 04 2013
ficeac

Nu mai stiu reteta, dar nu era ceva deosebit. Am tinut cura acum cinci ani. Intr-adevar, este foarte important sa te mentii dupa ce slabesti, pentru ca te poti ingrasa mult mai repede dupa o cura, daca nu esti atent la ce mananci, decat in mod obisnuit (efectul yo-yo). Succes!

8 01 2014
Roxana

Stimate domn, ma simt deosebit de onorata ca ne-ati impartasit din experienta dumneavoastra !Este un articol deosebit , un impuls, o motivatie pe care multi dintre noi nu o gasim , un sprijin moral si certitudina ca se poate.
Personal ma lupt cu kg in plus si din acest motiv viata mi s-a schimbat, m-am interiorizat , nu mai comunic foarte mult cu cei din jur si as putea sa spun ca sunt usor depresiva .
Insa experienta traita de dumneavoastra m-a facut sa inteleg ca trebuie sa lupt, sa fiu serioasa , sa privesc viata cu mai multa incredere si sa-mi doresc cu adevarat sa redevin ceea ce am fost !
Multumesc !

8 01 2014
ficeac

A fost intr-adevar un efort, dar sunt convins ca este la indemana tuturor celor ce vor sa slabeasca si implicit sa se simta incomparabil mai bine – si fizic si psihic. Stiti care este marele meu regret? Ca am pierdut atata timp de pomana, ca am crezut ca e prea dificil sa slabesc etc. etc., cand puteam sa fac respectiva cura cu cel putin zece ani inainte. Ar fi fost zece ani castigati. In concluzie: nu mai pierdeti timpul. Veti vedea, cand vor aparea rezultatele si veti privi in urma, ca a fost mult mai usor decat credeti acum. Putina vointa. In fond este vorba de viata si de sanatatea dumneavoastra. Succes!

23 02 2014
vasy

am ramas uimit tre sa fac aceleasi lucruri deci SA SLABIM !!!!!!ma intreb 30 kg in cam cate luni reusesc ???

1 03 2014
Edi

Salut Bogdane! Si eu am inceput anul trecut in Ianuarie de la 110kg/173cm si am ajuns la 73kg prin Septembrie… Apoi am plecat in Italia si prin Ro in vacanta (stau in NA) si am venit inapoi cu 77kg. Nu puteam sa renunt la paste si pizza in Roma iar in Ro cand vii toata lumea pune masa.

In Noiembrie cand m-am intors la viata de zi cu zi, am inceput sa dau jos iar si la sf. lunii pierdusem iar 2kg…. Si acum daca tot am facut-o lata, la 1 Decembrie m-am lasat si de fumat dupa vreo 25 de ani de 20-30 de tigari pe zi…. Iar am luat 2 kg pe care le-am pierdut in Februarie deja…

In fine, dieta mea nu a fost chiar controlata in sensul ca nu mi-am masurat caloriile dar am urmat cam aceeasi idee.. 2 salate enorme pe zi cu branza de capra, rosi, castraveti si tot ce gaseam legume pe aici…peste, pui si fara porc sau chiar vita… ideea a fost sa mananc cat mai mult si cat mai putine calorii.
De 5 sau chiar 6 ori pe saptamana am facut sport la sala pana in vara ( azi dimineata aveam -50 de grade asa ca intelegi ca nu alerg sub – 20 de grade afara …hahaha) si apoi pe afara cate o ora, o ora si ceva pe zi de miscare…. la inceput abia mergeam mai repede dar am ajuns acum la alergari de 10 mile ( 16km) in 1 1/2h, 5 km pe la 27 de minute sau 10km in 57min.. Inca f. incet pentru ceea ce mi-as dori dar incet, incet ajung si unde vreau.. cine credea ca pot alerga 16 km anul trecut la 110kg…

Parerea mea e ca e bine sa combini totul cu sportul.. alergat, biciclism, mers pe munte orice necesita miscare…. 100-200 de abdomene inainte de culcare nu omoara pe nimeni daca sunt cimbinate cu 50-100 de genoflexiuni:)

Obiectivul meu pentru 2014 este sa aleg 1/2 de maraton si sa merg la un Grand Fondo de 165km pe bicla…

Sper ca povesti ca a ta sau ca a mea sa inspire cat mai multi…

Succes !

16 03 2014
Laura T.

BRAVO!!!

Iti trebuie foarte multa vointa. Nu oricine poate avea asa o ambitie. Vizavi de efectele negative eu una personal cred ca nu au cum sa le depaseasca pe cele care care ar putea fi provocate de excesul de greutate.

Mult succes in continuare si multa sanatate!

Laura T.

28 03 2014
Petru

Felicitări !Sunteți un om extraordinar,și oferiți încredere și putere celor ce vă citesc postarea.Mă înclin!

7 04 2014
Marcela

wow, incredibil dar se poate, trebuie sa incerc si eu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: